Vila Lac Sub Soare Vărbila

  • Rezervare cu confirmare imediată
  • Card de vacanță
  • Wellness
  • Camere cu aer condiționat
  • Wifi gratuit
  • Parcare gratuită

Prezentare unitate de cazare

Povestea începe cu un loc ascuns, neașteptat de frumos și de expresiv, ce ni s-a deschis la o margine de drum, nu departe de Ploiești. O oază de liniște și de verdeață, oglinda lacului în care sclipea cerul, iar împrejur pădure. Ne-a fost de-ajuns o clipă să ne dăm seama că bucuria unui asemenea loc trebuie împărtășită cu ceilalți.
Numele s-a conturat și el rapid, aproape de la sine: LAC SUB SOARE. Limpede, vital, jovial, primitor, visător – ca o apă clară, ca un răsărit de vară, ca o ploaie caldă, ca o adiere printre frunze, ca un apus la început de toamnă, ca o noapte înstelată. Pentru că toate acestea erau deja acolo, în așteptare, gata să ne inspire și să se lase animate.
La LAC SUB SOARE ne-am propus să creăm un loc de vacanță unic, pentru fiecare dintre noi, pentru clipele când vrem să „evadăm” rapid, fără prea multe pregătiri sau complicații. Îmbinăm, astfel, două avantaje majore pentru a mai tempera ritmul alert al vieții de zi cu zi – o oază ascunsă în miezul naturii și totodată nu departe de oraș. Unic și divers, conceptul LAC SUB SOARE – o combinație inedită de retreat, pensiune, spațiu verde și apă – invită la momente prețioase împreună, fie că ne căutăm liniștea, fie că preferăm activitățile în aer liber sau plimbările.

10

Excelent

pe bază a 1 recenzie

  • Sahanschi Alexandru - familie cu copil mic
    29 septembrie 2025, Vilă casa Peluza pentru 9 pers. (se inchirieaza doar integral)

    Oaspetele nu a introdus niciun text la recenzie.

Amplasare excelentă

pe baza recenziei oferite de 1 oaspete cazat

Alte informații utile

  • 5.7 km, Centrul orașului

Camere, prețuri

-
  • Vilă casa Peluza pentru 9 pers. (se inchirieaza doar integral)

    Vilă casa Peluza pentru 9 pers. (se inchirieaza doar integral)

    • 3 dormitoare
    • Aer condiționat
    • WIFI
    • balcon/terasă

  • Vilă casa Lac pentru 13 pers. (se inchirieaza doar integral)

    Vilă casa Lac pentru 13 pers. (se inchirieaza doar integral)

    • 4 dormitoare
    • Aer condiționat
    • WIFI
    • balcon/terasă

  • Camera dubla

    Camera dubla

    • 15 m 2
    • 1 dormitor
    • Aer condiționat
    • WIFI
    • Frigider

  • Camera dubla twin (se poate solicita pat suplimentar)

    Camera dubla twin (se poate solicita pat suplimentar)

    • 25 m 2 mare
    • 1 dormitor
    • Aer condiționat
    • WIFI
    • Frigider

Parcare, sejur
  • Parcare privată (gratuit, 20 buc)
    Parcare în apropiere (gratuit, 20 buc., Distanța 20 m)
    Parcare pentru persoane cu handicap (5 buc)

Internet
  • Internet prin cablu disponibil în spațiile comune, Wifi în spațiile comune

Timp liber, relaxare
  • Închiriere SUP, Drumeții, Echitație (150 ron/ora, Distanța 3 km), Închirieri bărci, Pescuit, Degustare de vin (Distanța 5 km)

Centru Wellness, relaxare

Suprafață: 20 m2 Taxa de intrare: 150 ron/ora

  • Ciubăr (150 ron/ora, Exterior/Exterioară deschis(ă) permanent)
  • Saună cu ulei esențial (150 ron/ora)
  • Zonă de relaxare
Caracteristici locație
  • Sală de conferință, Păstrare bagaje, Foișor, Ponton privat, Grădină, Încălzire, Accesibil(ă) persoanelor cu dizabilități, Fier de călcat

Servicii de masă
  • Meniuri speciale la restaurant: Alimentație fără gluten, Dietă fără lactoză, Meniu pentru copii, Meniu vegetarian, Dietă vegană

    Servicii de masă: Restaurant

    Preparate culinare la restaurant: Tradițional, Italian, Specialități locale, Mediteranean, Modern

    Facilități pentru gătit în aer liber: Posibilitatea de a frige slănina (lemne de foc gratuit), Grătar

Facilități pentru copii
  • Pătuț portabil, Lenjerie de pat pentru copii, Posibilitate de încălzire alimente pentru bebeluși, Scaun de masă pentru bebeluși, Teren de joacă

  • 5.7 km Centrul orașului
Check in
15:00 - 00:00
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți unitatea!
Check out
până la 12:00
Limbi vorbite
Română, Engleză
Modalități de plată acceptate
Transfer bancar, Avans Travelminit, Voucher Travelminit, Card de vacanță
Carduri acceptate
  • Sodexo Card de vacanță Sodexo Card de vacanță
  • Pluxee Card de vacanță Pluxee Card de vacanță
  • Up Card de vacanță Up Card de vacanță
  • Edenred Card de vacanță Edenred Card de vacanță
Taxă de oraș
La această unitate de cazare nu se plătește taxă de oraș.
Recepție
24 de ore
Acces la wellness
10:00 - 19:00 Acces la centrul wellness: 150 ron/ora
Clasificarea unității de cazare
Cazarea are certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului.
Operator